Miroiu, reacție după tragedia din spital
Dumitru Miroiu, candidatul ANC Gorj la alegerile parlamentare, a reacționat după tragedia din spitalul din Târgu Jiu, tragedie în urma căreia un copil de 16 ani care nu a fost operat la timp și-a pierdut viața. Miroiu este de părere că este nevoie de o colaborare mai strânsă între Consiliul Județean și personalul medical. Totodată, candidatul ANC Gorj spune că este nevoie de medici noi în județul Gorj, medici care să asigure permanența în departamentele esențiale.
Liderul politic este de părere că politizarea instituțiilor din județul Gorj și lipsa de responsabilitate managerială au contribuit la tragedia recentă din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.
„Subliniez că o asemenea tragedie evidențiază nevoia urgentă de a aduce noi medici în județ sau de a detașa personal calificat pentru a asigura permanența în toate departamentele esențiale. Eu cred că mulți locuitori din Gorj nu au încredere în sistemul local de sănătate și sunt deseori constrânși să meargă în alte județe, un privilegiu de care beneficiază doar cei cu resurse financiare sau relații influente. (…) În concluzie, eu consider că este nevoie de o colaborare mai strânsă între Consiliul Județean și personalul medical, susținută de implicarea societății civile, pentru a restabili încrederea populației și a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale din județul Gorj.”, a transmis Dumitru Miroiu, candidatul ANC Gorj.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 1 decembrie, iar Dumitru Miroiu candidează pe lista partidului pentru Senat.