Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Minor reținut după ce a furat o mașină și a condus-o fără permis

Un minor a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în timp ce conducea o mașină furată și fără permis.

„La data de 4 iulie 2025, ora 03:00, polițiști din cadrul Biroul de Ordine Publică au depistat în trafic un minor, de 16 ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești din Târgu Jiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în jurul orei 00:10, tânărul ar fi sustras autoturismul în cauză din fața locuinței unui bărbat, de 43 de ani, din Baia de Fier, profitând de faptul că vehiculul nu era asiguret iar cheile se aflau în contact.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosință.

În continuarea cercetărilor, față de tânărul de 16 ani a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracţiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.”, a tranmis IPJ Gorj.

Articole similare

Back to top button