Minivacanta în siguranță
Polițiștii gorjeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de minivacanța de Rusalii, din perioada 21-24 iunie 2024. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj va mobiliza efective suplimentare, iar polițiștii gorjeni vor fi la datorie și vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Începând de astăzi, în fiecare zi, poliţişti de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor cu un aflux mare de persoane, pentru prevenirea victimizării persoanelor prin diverse infracțiuni, pentru combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Având în vedere că în această perioadă se înregistrează o intesificare a circulației pe drumurile publice, polițiștii gorjeni își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii accidentelor de circulație, poliţiştii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale cât și pe cele județene și comunale, pentru depistarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice pentru că nu respectă limitele legale de viteză, efectuează depășiri neregulamentare, sau urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise.
Dacă aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii unei fapte antisociale, anunțați cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul pentru apeluri de urgență 112!