Ministrul Energiei, despre stocurile de carburanți: Consumăm mai mult decât producem

Creșterea accelerată a prețurilor la petrol și carburanți este alimentată de dezechilibrul dintre cerere și ofertă, în condițiile în care statele și-au majorat rezervele, iar producția este afectată de conflict, a explicat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, marți seară, la Antena 3 CNN.
Prețul petrolului Brent, un reper pentru prețul petrolului la nivel mondial, a urcat de la aproximativ 70 de dolari pe baril înainte de începerea războiului din Iran la peste 110 dolari în prezent. „Având o ofertă mai mică și o cerere mai mare, automat s-a dezechilibrat prețul”, a precizat ministrul.
El a precizat că totul va depinde de ce se va întâmpla miercuri dimineață, făcând această precizare înainte de a se anunța un armistițiu de două săptămâni între SUA și Iran.
„Depinde foarte mult ce se va întâmpla în această noapte, pentru că am văzut declarațiile reprezentantului american, Donald Trump. Depinde de cum va arăta dinamica în perioada următoare și de modul în care statele vor reuși să-și găsească rute de aprovizionare”, a spus Ivan, în contextul unor scenarii care indicau posibile creșteri ale prețului petrolului până la 150 sau chiar 200 de dolari pe baril.
Ministrul Energiei spune că motorina este produsul care pune cea mai mare presiune pe piață, în special în Europa, unde consumul este orientat preponderent către acest tip de carburant. În România, dezechilibrul este clar: producția anuală este de aproximativ 5,5 milioane de tone, în timp ce consumul ajunge la aproape 7 milioane de tone, ceea ce obligă țara să apeleze la importuri.
„Consumăm mai mult decât producem în cazul motorinei”, a explicat Ivan. Motorina are o pondere de aproximativ 70% în consumul total de carburanți, ceea ce amplifică impactul creșterilor de preț.
La nivel mondial, situația este agravată de reducerea producției, estimată la aproximativ 25%, dar și de creșterea cererii. În acest context, prețul motorinei s-a dublat, de la aproximativ 730 de dolari pe tonă înainte de război la peste 1.400 de dolari în prezent.
Creșterile se reflectă direct la pompă: motorina s-a scumpit cu aproximativ 1,87 lei pe litru, iar benzina cu circa 1,23 lei, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de 70–80 de lei pentru un plin.
Ivan spune că, deși măsurile autorităților au fost luate cu întârziere, acestea au avut efect în limitarea creșterii prețurilor. „Dacă măsurile pe care le-am propus încă de acum o lună și jumătate nu ar fi fost adoptate, motorina nu ar mai fi fost astăzi 10 lei sau 2,5 euro pe litru. Ar fi ajuns la 11 lei. Tendința actuală la nivel mondial este de dublare a prețului”, a declarat ministrul.



