Ministerul Sănătății a început livrarea noilor doze de vaccin hexavalent
Ministerul Sănătății a început marți livrarea noilor doze de vaccin hexavalent în țară, peste 245.000 de doze urmând a ajunge “în cel mai scurt timp” la cabinetele medicilor de familie și la direcțiile județene de sănătate, precizează Ministerul.
Ministerul Sănătății arată că tranșa actuală, de 245.498 de doze, este livrată înainte de termenul contractual stabilit în contractul de achiziție, respectiv lunile iulie și octombrie 2017.
“Subliniem faptul că Ministerul Sănătății a demarat toate procedurile de achiziție a vaccinului hexavalent pentru următorii patru anii (2018 — 2022), măsură care va preveni eventualele discontinuități de aprovizionare cu acest tip de vaccin”, se arată în comunicatul transmis de minister.