Migrația electorală bate la ușă
Începe goana după viza de flotant! În contextul alegerilor locale și europarlamentare care vor avea loc în luna iunie, persoanele care în prezent, locuiesc în altă localitate decât cea care apare pe buletin vor putea obţine viza de flotant cu până la 60 de zile înainte de alegeri. În acest sens, Direcția de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Târgu Jiu va deveni, ca în fiecare an electoral, una dintre cele mai solicitate instituții publice.
Peste 2000 de cetățeni din muncipiul Târgu Jiu au actele de identitate expirate, iar conform legii, alegătorii trebuie să aibă buletinele valabile în ziua votării. Dan Laurenţiu, directorul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei, face apel la cetățeni pentru a-și reînnoi actele de identitate.
În scurt timp va începe și migrația electorală. În fiecare an electoral, Direcția de Evidență a Populației este asaltată cu solicitări în vederea obțineri vizei de flotant.
Asadar, persoanele care vor să își exercite dreptul de vot, dar locuiesc în altă localitate față de adresa din buletin au nevoie de viză de flotant, iar potrivit noii ordonanțe publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, aceștia vor mai avea o lună la dispoziție pentru a-și face viză de flotant. Potrivit documentului, viza de flotant se obține cu până la 60 de zile înainte de alegeri.