Mesajul lui Miruță în timpul votului moțiunii

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis un mesaj în timpul votului moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și a criticat cele două formațiuni politice pentru acest demers.
“Această moțiune nu este despre Ilie Bolojan. Deloc.
Nu este despre un om. Este despre un singur lucru: ce alegem să facem cu România.
O lăsăm, în continuare, captivă în mâinile celor care au tratat statul ca pe propria sursă de privilegii? A celor care au confundat funcția publică cu vacanțele de lux, mașinile scumpe, contractele pentru prieteni și sinecurile pentru rude?
Sau aprindem, în sfârșit, lumina și spunem lucrurilor pe nume?
Spunem că furtul este furt. Că privilegiul pe bani publici nu este merit. Că România trebuie să înceapă să lucreze pentru oamenii care muncesc cinstit, nu pentru rețelele de partid.
V-ați comportat prea mult timp ca și cum statul vi se cuvine. Ca și cum cetățenii trebuie să vă respecte doar pentru că ocupați niște funcții.
Dar istoria ne-a arătat mereu un lucru simplu: minciuna, manipularea și abuzul de putere nu țin la nesfârșit.
Și, sincer, pentru mulți dintre dumneavoastră, momentul întâlnirii cu realitatea a început deja. Poate AUR înainte să țină lecții despre patriotism, ar fi bine să explice și propriul trecut, propriile complicități și propriile contradicții.”, a scos Radu Miruță pe Facebook.
Noi nu vindem România.
Noi încercăm, poate pentru prima dată după mulți ani, să o luăm înapoi din mâinile celor care au trăit bine din companiile statului, în timp ce cetățenii care le finanțează au rămas cu promisiunile.
Iar dacă dumneavoastră, PSD și AUR, vreți să dărâmați acest guvern, aveți și obligația să spuneți clar ce puneți în loc.
Guvernarea nu se face doar cu scandal, lozinci și transmisii live. Guvernarea se face cu responsabilitate, curaj și soluții. România merită mai mult decât spectacol politic. România merită oameni care construiesc, nu oameni care doar consumă puterea.



