Mesaj de condoleanțe al primarului din Turceni, Constantin Popescu, după moartea artistului Ion Drăgan

Primarul orașului Turceni, Constantin Popescu, a transmis un mesaj emoționant după dispariția fulgerătoare a interpretului de muzică populară Ion Drăgan, plecat la cele veșnice în noaptea de Crăciun. Edilul vorbește despre artist ca despre un om bun, a cărui amintire va dăinui prin ceea ce a însemnat pentru ceilalți și pentru comunitate.
„În noaptea de Crăciun, am aflat cu durere că Ion Drăgan a trecut la cele veșnice. O veste care ne-a întristat și care ne-a făcut, poate mai mult ca oricând, să ne oprim și să ne gândim la ce rămâne cu adevărat dintr-un om. Ion Drăgan a fost un om bun. Iar bunătatea este cea mai curată formă de avere”, a transmis primarul.
Constantin Popescu subliniază, în mesajul său, că nu lucrurile materiale definesc un om, ci respectul, faptele drepte și modul în care se dăruiește comunității: „Nu luăm nimic cu noi, în afară de ceea ce am fost pentru ceilalți. Doar faptele făcute pentru oameni scriu adevărata istorie a unui om”.
Edilul din Turceni vorbește și despre sensul creștin al trecerii din această viață, exprimând speranța că artistul își va găsi liniștea: „Ne rugăm ca Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească în pace și să-l așeze acolo unde bunătatea este răsplătită”.
Primarul transmite, totodată, sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a încheiat Constantin Popescu.



