Mersul la vot nu e în planul românilor
Isteria generată de pandemia Covid-19 induce teama în rândul populației. Numărul în creștere al persoanelor depistate pozitiv în urma testării Covid sperie cetățenii, iar mersul la vot se pare că nu se regăsește în multe dintre planurile acestora.
Dacă prezența la vot în septembrie a fost de 46,02% la nivel național, cu aproape două procente mai mică față de alegerile locale din 2016, la alegerile parlamentare din decembrie se preconizează că ar fi mult mai scăzută.
De la alegerile locale și până în prezent, situația epidemiologică s-a agravat, numărul celor infectați cu Covid a crescut mult. În mai puțin de trei săptămâni, românii sunt așteptați la vot pentru a alege pe cei care vor să-i reprezinte în Parlamentul României.
În ceea ce privește organizarea alegerilor în această perioadă dificilă, părerile primarilor de la nivelul județului Gorj sunt diferite. Dacă unii consideră că alegerile parlamentare ar trebui să se desfășoare, neprezentând un risc pentru cetățenii, alții consideră că acestea ar putea fi amânate.
Deși părerile legate de organizarea alegerilor în contextul actual al pandemiei sunt împărțite, toți edilii din județul Gorj îndeamnă cetățenii să meargă la vot în număr cât mai mare.
În atribuțiile fiecărui cetățean intră mersul la vot. Cetățenii trebuie să fie prezenți la alegeri, să pună ștampila pe candidații care pot aduce o schimbare în bine. Aceste alegeri sunt esențiale, rezultatele lor vor avea efecte în viața cotidiană a fiecărei persoane în parte.