Meniu special de sărbători pentru bolnavii din spital
Pacienții Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu vor avea parte de un meniu special de sărbători. Cei care vor petrece Crăciunul și Revelionul pe patul de spital vor putea gusta din sarmale sau din tradiționalul cozonac. Și cei care au un regim alimentar vor primi un meniu îmbunătățit de sărbători.
Bolnavii de pe toate secțiile Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu vor avea o masă bogată de sărbători. Pentru a nu duce prea mult dorul sărbătorilor de iarnă petrecute în sânul familiei, bucătăresele spitalului vor pregăti pentru pacienți un meniu special în seara de Crăciun și în cea de Anul Nou.
Chiar și pacienții care au un regim alimentar strict vor avea parte de o masă bogată și cât se poate de sănătoasă.
Bucătăresele spitalului spun că în fiecare zi a anului gătesc pentru un număr 500 de persoane.