Memorandum adoptat, minerii își primesc tichetele de masă

O ședință extraordinară a avut loc astăzi la Guvernul României, unde pe ordinea suplimentară de zi a fost introdus un memorandum cu impact direct asupra angajaților din sectorul minier.
Documentul a fost adoptat în cadrul reuniunii, iar Executivul a aprobat acordarea tichetelor de masă pentru mineri, o măsură așteptată de angajați și sindicate.
Decizia vine în contextul solicitărilor repetate din partea reprezentanților minerilor și are ca scop asigurarea unui sprijin concret pentru această categorie profesională. Potrivit hotărârii adoptate, minerii își vor primi tichetele de masă conform prevederilor stabilite în memorandum.
Reprezentanții Guvernului au transmis că măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de soluții dedicate susținerii sectoarelor strategice și protejării drepturilor salariale ale angajaților.




