Medici sancționați după decesul lui Andrei

Trei medici au fost sancționați în urma decesului lui Andrei, un adolescent de 16 ani care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu cu diagnosticul de peritonită. Conducerea unității medicale a decis sancționarea a doi dintre medici prin reducerea salariului cu 10% pentru o perioadă de trei luni, iar al treilea medic a primit un avertisment.
,,A fost finalizată cercetarea disciplinară în cazul pacientului D.M.A., comisia de cecrcetare disciplinară înaintând Raportul managerului unității.
Ținând cont de concluziile cuprinse în Raportul de cercectare disciplinară, managerul unității sanitare a dispus aplicarea următoarelor sancțiuni disciplinare:
– reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, potrivit prevederilor art 248, alin (1), lit d din Legea 53/2003-Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, pentru medicul specialist medicină de urgență;
– avertisment scris potrivit prevederilor art 248, alin (1), lit a din Legea 53/2003-Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, pentru medicul șef UPU;
-reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, potrivit prevederilor art 248, alin (1), lit d din Legea 53/2003-Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, pentru medicul primar specialitatea chirurgie generală.
Comisia de cercetare disciplinară a verificat respectarea protocoalelor, procedurilor, atribuțiilor din fișele de post, prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare și ale Regulamentului Intern, precum și respectarea legislației în vigoare. Comisia de cercetare disciplinară nu are competența de a se pronunța cu privire la cauza decesului, aceasta urmând să fie stabilită și comunicată de SML Gorj și nici asupra suspiciunii existenței unui posibil caz de malpraxis, pentru aceasta existând comisii la nivelul Colegiul Medicilor Gorj și DSP Gorj.”, au transmis reprezetanții SJU Târgu Jiu.