Medici absenți de la muncă
În urma unor verificări dispuse de managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu în Ambulatoriul integrat s-a constatat că la mai multe cabinete medicale nu era respectat programul de lucru.
Astfel, la cabinetele de Ortopedie-traumatologie, Obstretică-Ginecologie, Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, Urologie și Chirurgie generală medicii programați pentru asigurarea activității în cabinetele de specialitate nu erau prezenți, fiind la program doar asistentele medicale. Se menționează faptul că la aceste cabinete medicale programul de lucru este de luni până vineri în intervalul orar 08:00 – 15:00.
Managerul unității medicale a dispus atenționarea scrisă a medicilor cu privire la respectarea programului de lucru.
Verificările au avut loc astăzi, 09.02.2022 în intervalul orar 13:30-13:50, și, potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, acțiunile de verificare privind respectarea programului de lucru vor continua în Ambulatoriul integrat al unității, dar și în secții, precum și la nivelul serviciilor și compartimentelor TESA.