Material lemnos în valoare de peste 87.000 lei, confiscat
La data de 7 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au efectuat verificări privind modul de respectare a legislației silvice de către societățile comerciale de profil, ocazie cu care s-a constatat că o societate comercială cu sediul în comuna Bengești-Ciocadia, nu deţine material lemnos în cinci depozite temporare, existând diferenţe majore între stocurile scriptice înregistrate în aplicaţia SUMAL 2.0 şi stocurile faptice inventariate la data efectuării controlului.
În consecință, s-a procedat la aplicarea a 5 sancțiuni contravenționale față de societatea comercială respective, în cuantum de 20.000 lei, dispunându-se măsura complementară de confiscare valorică a cantității totale de 317,70 mc material lemnos, în valoare de 87.618,956 lei.