Mașină furată și abandonată de hoți
Un gorjean s-a trezit cu mașina furată din fața locuinței. După ce poliția a efectuat căutări mașina a fost găsita lovită în apropierea locuinței proprietarului. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, care se afla parcat la domiciliu. Ulterior, autoturismul a fost găsit în apropiere de locul unde fusese parcat inițial, prezentând avarii la caroserie. Tot cu această ocazie, bărbatul a constatat faptul că i-a fost furată și suma de 200 lei care se afla în torpedoul autoturismului. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și furt calificat. Polițiștii continuă cercetările, pentru identificarea autorilor și stabilirea cu exactitate a cauzelor în care s-a produs evenimentul.