Manta – PSD nu e de acord cu reducerea salariilor
Deputatul PSD Gorj, Claudiu Manta, susține că o revizuire a salariilor în sistemul bugetar în vederea diminuării cheltuielilor poate compromite alte măsuri necesare pe care coaliția de guvernare le-a adoptat sau intenționează să le adopte. Social democratul este de părere că această idee a ministrului liberal Marcel Boloș nu ar face altceva decât să ne conducă spre o tristă amintire din perioada tăierilor salariale când președintele țării era Traian Băsescu.
Cheltuielile publice trebuie și este posibil să fie ajustate și fără tăieri din salarii. Claudiu Manta declară că deja inflația a avut o contribuție negativă asupra veniturilor românilor, astfel că se vor căuta soluții pentru eficientizarea cheltuielilor bugetare.