Managerul CEO nu vede rostul protestelor
Managerul CE Oltenia nu înțelege de ce protestează minerii și energeticienii! Dan Iulius Plaveti a declarat, astăzi, că nu vede rostul manifestărilor de stradă organizate de actuali sau foști angajați ai colosului energetic. În privința celor 1.800 de angajați care au contracte pe perioadă determinată, Plaveti spune că, în curând, va lua o decizie. Întrebat despre renegocierea planului de restructurare, șeful colosului energetic a precizat că Ministerul Energiei face demersuri în acest sens.
Dan Iulius Plaveti a declarat că se fac demersuri pentru a prelungi contractele angajaților care au fost încadrați pe periadă determinată. Totodată, Plaveti a precizat că ministerul Energiei va merge la Bruxelles pentru a cere decalarea termenelor de închidere a capacităților pe cărbune.
La sfârșitul săptămânii este organizat un protest în fața Prefecturii. Angajații Complexului Energetic Oltenia cer stoparea planului de restructurare și angajarea tuturor minerilor și energeticienilor pe perioadă nedeterminată. Amintim că, în urma grevei foamei în fața companiei a mai multor angajați, s-a reușit prelungirea cu trei luni a contractelor personalului angajat pe perioadă determinată, iar cele peste 100 de mineri și energetivieni puși pe făraș au rămas în continuare în CE Oltenia.