Majorarea salariului minim, amânată
Majorarea salariului minim ar putea fi amânată, asta după ce Guvernul se bătea cu pumnul în piept că oamenii vor avea parte de salarii mai mari. Este vorba de majorarea salariului de la 3.300 la 3.700 de lei brut. Noul termen pentru majorare în ceea ce privește salariul minim ar putea să nu mai fie 1 iulie, ci să fie stabilit abia după cele patru runde de alegeri.
Salariul minim ar putea să nu se majoreze. Până acum guvernanții anunțau cu fast marea majorare, însă procesul pare să bată pasul pe loc. Gorjenii sunt dezamăgiți de aceste amânări și spun că ar fi necesară o majorare.
Planul de majorare al salariului minim brut pe economie care trebuia să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie 2024 ar fi fost suspendat. Următoarele dezbateri privind data la care salariul minim pe economie ar putea fi majorat ar avea loc abia după terminarea celor patru runde de alegeri din acest an.