Magia Crăciunului în imagini
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează, marți, 17 decembrie 2024, la ora 16:00, la sala „Florin Isuf”, o expoziția de fotografie numită „Poveste de Crăciun”. Evenimentul reunește lucrările a 15 fotografi talentați, precum Ion Catană, Teodor Dădălău și Romeo Ionete și alți fotografi care surprind frumusețea tradițiilor gorjenești de Crăciun. Vizitatorii vor putea admira imagini ce înfățișează colindători în straie populare, peisaje hibernale idilice și obiceiuri ancestrale din satele județului Gorj.
Curatorul expoziției, Teodor Dădălău, promite o experiență vizuală de neuitat, ce aduce în prim-plan autenticitatea și diversitatea moștenirii culturale locale. Expoziția face parte din programul instituției de promovare a valorilor tradiționale prin artă.
Vizitatorii sunt ateptați să descopere magia Crăciunului și să celebreze frumusețea iernii alături de comunitatea artistică locală.