Lucrări pe digul Jiului
Inundațiile au făcut prăpăd în Valea Jiului anul trecut.Mai multe localități au rămas fără apă potabilă și fără curent electric, iar circulația pe drumurile din județ s-a făcut cu o serie de restricții. Sute de oameni au fost salvați din calea apelor, iar pompierii au lucrat fără oprire toată noaptea pentru a scoate apa din gospodăriile afectate.
Digul Jiului a fost grav afectat și distrus, iar apa râului chiar a erodat un mal care se află în incinta fostei gropi de gunoi a oraşului. Solul este plin de deşeuri care cad efectiv în apa râului.
Pentru a se elimina acest risc ca toate gunoaiele să se reverse în Jiu, s-a luat hotărârea începerii de urgență a lucrărilor de pe digul râului.
Terenul cu gunoaie afectat de eroziune se află în proprietatea Primăriei Târgu Jiu, care a obţinut fonduri pentru realizarea lucrărilor de regularizare şi îndiguire
Groapa de cenuşă s-a transformat în groapa de gunoi a oraşului Târgu Jiu. Această groapă a fost închisă, fiind neconformă, şi s-a făcut celălalt depozit.
Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu, spune că, în prezent, au început lucrările pentru refacerea digului de pe Jiu și speră ca până în toamnă să fie finalizate.
Acesta mai spune că investiția se ridică la suma de 70 de miliarde de lei vechi de la Guvern, din fondul de urgență, bani ce vor fi folosiți pentru refacerea digului distrus pe o porțiune de 900 de metri, repararea altor porțiuni afectate din dig și reamenajarea drumului de acces.
Anul trecut, sute de oameni au fost evacuați și mai multe elicoptere au survolat perimetrul, în căutarea celor surprinși de viituri.
Pe Valea Jiului, în 24 de ore au căzut 175 de litri de apă pe metru pătrat, un record istoric asociat cu mari pagube.
Municipiul Lupeni a fost izolat câteva ore, după ce Jiul a inundat şi singurul drum care face legătura cu restul Văii Jiului.
Anul trecut, inundațiile au făcut prăpăd.