Lucrări la Lainici. Centura stagnează
Celebrele șantiere de pe raza județului Gorj se pare că nu mai sunt în lumina reflectoarelor. În primăvară deveniseră loc de pelerinaj pentru politicieni și nu numai. Unii dintre ei lăudau constructorii, alții îi criticau, însă acum se pare că lucrurile au revenit la tradiționalul „merge și așa”.
La Poldul de la Lainici lucrările ar fi în grafic. Cel puțin așa susține deputatul Radu Miruță care spune că a consultat documentele și contructorii au respectat etapele prevăzute. În acest caz, podul și parcarea ar putea fi finaliate în termenul prevăut. Asta dacă nu intervine „ceva” între timp.
Probleme ar fi la Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. Acolo lucrările se desfășoară lent, cu doar câțiva muncitori pe șantier. Miruță spune că în ceea ce privește implicarea autorităților, totul este pus la punct, însă constructorul ar fi de vină pentru ceea ce se întâmplă la fața locului.
Astfel, deja se ia în calcul rezilierea contractului, însă se analizează ce impact ar avea asupra municipiului Târgu Jiu.
De asemenea și procedura de scoatere la licitație ar fi una anevoioasă din perpectiva timpului. Așadar șantierul ar putea fi din nou abandonat. La nivelul ministerului se poartă discuții cu societatea ce se ocupă de centura municipiului, iar dacă nu se va ajunge la un consens, probabil contractul va fi în final reziliat.