Liceul Tehnologic din Peștișani – un adevărat șantier. Care este motivul?
Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” din Peștișani, aflat sub atenta conducere a directoarei Georgiana Sichitiu, se află în prezent într-un proiect de dezvoltare locală. Proiectul este implementat de primăria localității Peștișani alături de Consiliul Local. Respectivul proiect de dezvoltare este unul amplu și cuprinde clădirea liceului, clădirea gimnaziului, clădirea internatului de elevi, a cantinei și a atelierelor școlare.
În ceea ce privește atelierele școlare, discutăm despre înființarea unui nou atelier, unul auto, pe lângă cele deja existente. Directoarea susține faptul că investițiile în aceste ateliere prezintă o importanță majoră datorită profilului tehnologic al acestei unități de învățământ. Astfel, în cadrului liceului se regăsește un profil de operator electrotehnică iar în cadrul profesionalei discutăm despre sudori și mecanici auto. Cel din urmă profil are implementată și o școală de șoferi care dispune de autorizările RAR și cu privire la profilul de sudori, acesta este realizat în colaborare cu Complexul Energetic Oltenia. Ultimul dar nu cel din urmă este profilul postliceal de operator gestionar de alimentație publică, profil implementat în baza acreditării parțiale de funcționare în vederea dezvoltării comunității. Fiind o zonă turistică, pot exista cazuri în care cetățenii doresc să dezvolte o afacere, spre exemplu o pensiune agro-turistică.