Lelești, o comună modernă
Comuna Lelești este una dintre cele mai bine organizate localități din județul Gorj. Aceasta se bucură de o infrastructură bine pusă la punct, de o dezvoltare armonioasă, dar și de multe investiții moderne care le crează localnicilor un mediu liniștit pe care l-ai vizita oricând cu drag.
Leleștiul se bucură de utilitățile de care ar trebui să beneficieze orice localitate din România: apă, canalizare, gaze și infrastructură rutieră.
Au fost realizate și modernizate mai multe investiții în localitate, printre care și o Grădiniță unde lucrarile sunt finalizate în proporție de 90%. Laurențiu Turcilă, primarul comunei Lelești, spune că luna viitoare, va fi adus mobilierul, iar investiția va putea fi terminată în totalitate.
Copiii din Lelești au reprezentat și reprezintă o prioritate pentru primarul Laurențiu Turcilă, de aceea proiectele următoare includ capitole special destinate celor care reprezintă viitorul comunei.
Totodată, localitatea se bucură de un drum bine asfaltat , fiind vorba despre DJ 672 D, unde au fost finalizate lucrările încă din luna decembrie a anului trecut.
Ca proiecte de viitor, Laurențiu Turcilă vrea să modernizeze și iluminatul public, dar și mai multe drumuri de interes local și sătesc, proiecte care sunt depuse pe CNI.
De asemenea, acesta are în plan și realizarea unui nou sediu al primăriei.
Primarul Laurențiu Turcilă se poate lăuda cu o serie de realizări de care se folosește comunitatea, cum ar fi achiziționarea de utilaje și echipamente pentru dotarea Serviciului de Administrare a domeniului Public și Privat al Comunei Lelești.
De asemenea, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Așezământului Cultural din satul Frătești, dar și refacerea Monumentului Eroilor din șatul Rașovița pot fi bifate în dreptul lui Laurențiu Turcilă.
Investițiile vor continua în localitatea Lelești.