„Legea minerilor” – cu sau fără norme de aplicare?
PLX 75/2021, legea care a ținut în Piața Prefecturii o parte din minerii și energeticienii din Gorj. A fost promulgată de Klaus Iohannis pe 19 Iulie și în mod normal produce efecte începând cu 20 August. Totuși, chiar dacă nimeni nu ar mai avea ce spune despre pensionarea minerilor, în continuare există fel de fel de săgeți aruncate în spațiul public.
Prezent la emisiunea În interes public de la Gorj Tv, deputatul USR, Radu Miruță, a ținut să precizeze că această lege a trecut nu datorită factorilor politici de la Gorj ci unor negocieri la nivel central.
Discuțiile legate de PLX 75/2021 au continuat și după promulgarea legii. Mai mult, se vorbește în spațiul public despre apariția normelor de aplicare fără de care aceasta nu poate fi pusă în practică. Miruță spune că nu vor exista norme de aplicare, nefiind precizat acest aspect în textul legii publicate.
Totodată, „producția” a fost pusă sub semnul întrebării. Conform legii, toți salarații Complexului, cu excepția personalului TESA se află în producție. Fișa postului și contractul de muncă sunt singurele care stabilesc dacă un angajat este sau nu în producție.
Miruță spune că a avut discuții legate de această lege cu reprezentanții Casei de Pensii și menționează faptul că i s-a cerut să treacă în lege faptul că poate fi aplicată după 90 zile, pentru ca instituția să își poată actualiza sistemul informatic. Totuși, 3 luni de zile ar fi prea mult, așadar a fost acceptată varianta celor 30 de zile.
Pe 20 august se poate depune primul dosar de pensionare. Procedura este aceeași ca la orice altă pensionare, iar dacă salariatul se va lovi de un refuz, acesta poate fi considerat un abuz.