Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitatePoliticaSliderUltima ora

Legea decarbonizării, la vot final în Parlament. Dragoș Pîslaru cere respingerea amendamentului susținut de PSD și AUR

Dezbaterile asupra legii privind decarbonizarea sectorului energetic au început miercuri în plenul Camerei Deputaților, înaintea votului final. Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a cerut respingerea amendamentului susținut de PSD și AUR și a avertizat că modificarea unui jalon pentru care România a primit deja bani poate atrage penalități și poate bloca cererile de plată 5 și 6 din PNRR.

„Avem, într-adevăr, o situație de criză energetică și, în mod evident, lucrurile care îi afectează pe români trebuie să fie prima noastră preocupare. Înțelegem conflictul politic din această perioadă și înțelegem prerogativele Parlamentului de a adopta măsuri judicioase care să aducă beneficii românilor. Amendamentele care au fost propuse însă nu rezolvă absolut nimic. Nu rezolvă nicio problemă care să fi fost iminentă în ceea ce privește închiderea vreunei centrale pe cărbune. Repet: nu există niciun risc iminent ca vreo centrală pe cărbune să fie închisă. Guvernul a notificat Comisia Europeană și pregătește, încă de pe vremea când domnul Bogdan Ivan era ministrul Energiei, un studiu prin care să demonstreze că nu mai trebuie închis niciun grup energetic până când nu vom avea în funcțiune capacități pe gaz. În același timp, am explicat situația unor municipalități, precum Craiova, unde populația și investiții importante depind de aceste capacități pe cărbune. Prin urmare, în discuțiile cu Comisia Europeană era clar că România urma să primească o penalitate pentru jalonul 119A, iar obiectivul nostru a fost să reducem această penalitate de zece ori, până la o sumă care să devină marginală în cadrul PNRR. Ceea ce propuneți dumneavoastră, într-un exercițiu care poate fi citit doar într-o cheie politică sau electorală, este ca nicio centrală să nu mai fie închisă fără a fi pus altceva în loc, în condițiile în care, repet, nu există nicio urgență și nimeni nu intenționează să închidă vreo centrală în această țară. Însă, prin acest amendament, încălcați jalonul 114, adică legislația pentru care România a fost deja plătită prin Cererea de plată nr. 2. Am în fața mea documentele tehnice primite de la Comisia Europeană, care spun foarte clar că există un risc de reversibilitate și confirmă atât aplicarea unei penalități, cât și blocarea cererilor de plată 5 și 6. Vă îndemn la responsabilitate și vă rog să respingeți acest amendament”, a declarat Dragoș Pîslaru în timpul dezbaterilor.

Articole similare

Back to top button