Lecții de siguranță pentru gorjenii din Drăgotești și Cătunele

Siguranța începe cu informarea, iar dialogul dintre polițiști și cetățeni poate preveni multe situații neplăcute. În acest sfârșit de săptămână, locuitorii din două comune gorjene au primit sfaturi utile despre cum se pot proteja pe ei, familiile și bunurile lor, în cadrul unei campanii de informare desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți, în zilele de 25 și 26 iulie, la manifestările organizate cu prilejul Zilelor Comunelor Drăgotești și Cătunele, unde au desfășurat activități de informare dedicate siguranței comunității.
Pe parcursul întâlnirilor, oamenii au primit recomandări privind prevenirea violenței domestice, protejarea locuințelor și a bunurilor personale, prevenirea disparițiilor de minori, combaterea fenomenului de bullying, dar și măsuri de siguranță în mediul online și modalități de evitare a fraudelor informatice.
Polițiștii au discutat direct cu cetățenii, au răspuns întrebărilor acestora și au subliniat importanța colaborării dintre comunitate și autorități pentru prevenirea faptelor antisociale.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj anunță că astfel de acțiuni vor continua și în alte localități din județ, cu scopul de a crește gradul de informare și de siguranță al cetățenilor.



