Laude cu buzunarul gol
După ce autoritățile au fost trase de urechi de-a lungul timpului pentru că se fac prea puține pentru operele lui Brâncuși, liberalii vin acum în față cu marile lor descoperiri privind moștenirea lăsată de marele sculptor.
Iulian Popescu a postat prima dată pe pagina sa de socializare demersurile sale. Spunea atunci că a analizat toate documentele pe care le-a putut găsi și a contactat și o casă de avocatură și a descoperit că, de fapt, la 1 ianuarie 1973 dreptul asupra operelor lui Brâncuși a devenit drept public și nici o modificare ulterioară a legislației nu poate schimba acest statut.
Actualul consilier de stat în cancelaria Prim-ministrului a ținut și o conferință de presă pe aceeași temă, punctând faptul că statutul operelor de la Târgu Jiu au un alt regim juridic față de celelalte sculpturi ale lui Brâncuși. Popescu spune că în cazul Axei Brâncuși, se aplică legislația aflată în vigoare la data morții sale, adică Decretul nr. 321 din 1956 care prevede că protecția drepturilor de autor se acordă pentru o perioadă de 15 ani. Modificările legislative ulterioare nu se aplică retroactiv, așadar odată ce o operă a intrat în drept public, nicio altă lege nu poate să îi redea statutul juridic. În concluzie, operele lui Brâncuși pot fi folosite liber de orice protecție de autor.
Iulian Popescu se bazează și pe norme de drept internațional care reglementează aceste aspecte în favoarea statului român. Rămâne totuși întrebarea de ce nu s-a făcut nimic până acum, dacă lucrurile ar fi fost atât de simple.
Pe de altă parte, discutăm despre drepturile de autor ale operelor lui Brâncuși, dar concret, nu facem nimic pentru ele. Ministerul Culturii nu a alocat bani în acest an pentru reabilitarea Ansamblului. Iulian Popescu se laudă cu demersurile sale pentru cultura din Gorj, dar, așa cum chiar el afirmă, nu este la curent cu bugetul ministerului.
Așadar politicienii „se zbat” pentru drepturile de autor asupra operelor, dar nu și pentru opere. Dacă lucrurile vor continua în acest fel și autoritățile vor trata Ansamblul de la Târgu Jiu cu aceeași atitudine, s-ar putea ca la câștigarea procesului pe care îl vrea Iulian Popescu să nu mai avem tocmai obiectul drepturilor de autor.