ActualitateSliderSocialUltima ora
La volan sub influența alcoolului
La data de 6 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat, în trafic, un bărbat de 34 ani, din comuna Bîlteni, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Lalelelor, din aceeași localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.