La mulți ani, România!
Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este ziua bilanțului.
Când spui “La mulți ani, România!”, arăți că ai muncit, arăți că ai clădit, arăți un sistem de educație eficient, arăți un sistem sanitar eficient. Ziua Națională a României este despre realizări.
1 Decembrie trebuia să ne găsească uniți, nu împărțiți într-o Românie vaccinată și una nevaccinată.
Politicienii și-au arătat neputința de-a lungul anilor. De fiecare dată, Ziua Națională a României ne prinde nepregătiți, ne prinde goi.
Ce-am sărbătorit pe 1 Decembrie?
Neputința de a gestiona un sistem de sănătate, neputința de a oferi elevilor un mediu de educație corect și sigur, neputința de a asigura românilor siguranța unui trai decent, sigur și LIBER.
Anul acesta, 1 Decembrie a fost despre NEPUTINȚĂ!
În toată România, 1 Decembrie a fost ca o descătușare pentru oameni. Deși condițiile impuse de pandemie, impuneau o distanță de cel puțin 1, 5 metri și purtarea măștii, se pare că românii s-au săturat de toate aceste măsuri impuse de peste 1 an de zile.
La București, Iași, Alba Iulia, Constanța și în toată țara, măsurile impuse au picat în fața miilor de români ieșiți să spună „La mulți ani, România!”.
La Târgu Jiu, festivitățile au început la ora 11:00, în Piața Prefecturii, cu onorul dat de Prefectul Județului Gorj, Marcel Iacobescu.
A urmat intonarea Imnului Național al României.
Prefectul Județului Gorj, Marcel Iacobescu, a transmis mesajul guvernului, tuturor gorjenilor prezenți la eveniment. Chiar dacă anul acesta a fost o festivitate mai restrânsă, gorjenii au fost prezenți în număr destul de mare în Piața Prefecturii.
Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a ținut să sublinieze importanța zilei de 1 Decembrie și a transmis un mesaj gorjenilor.
Festivitatea s-a încheiat cu o paradă militară
La mulți ani, România!