La final de „mandat”
Proiectul inovator „Primar pentru o zi” implementat de Cosmin Morega, primarul orașului Motru, a ajuns la final. Proiectul a fost destinat tinerilor din Motru cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, pasionați de politică și administrație publică.
„Primar pentru o zi” a fost un exercițiu civic prin care primăria Motru a încurajat cultura participativă a tinerilor, a promovat valorile și principiile democratice și a adus administrația publică mai aproape de cetățeni.
Cosmin Morega și-a dorit, prin acest proiect, să antreneze simțul civic al tinerilor, să le facă cunoscut modul în care funcționează administrația publică locală și să le ofere ocazia de a contribui direct cu idei pentru eficientizarea administrației.
În ceea ce privește oferirea premiului, primarul Morega susține că va dărui în această săptămână, tableta participantului care chiar are nevoie. Edilul a urmărit în perioada desfășurării proiectului, pe lângă atitudine și problemele familiale cu care tinerii se confruntă.
Fiecare participant, la finalul zilei petrecute în cadrul primăriei Motru, a ținut să scrie câteva rânduri, prin care și-a exprimat liber trăirile și părerile despre cum e să fii primar pentru o zi.
Morega își dorește ca pe viitor să desfășoare și alte proiecte, unele chiar cu tematica mediul de afaceri.
Nu mai puțin de 19 tineri au răspuns invitației lansate de edil, pentru a fi primar pentru o zi, înțelegând astfel exact ce înseamnă funcția de primar și ce anume implică.