Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

La CEO se respectă condițiile de mediu

În urma zvonurilor apărute privind nerespectarea condițiilor de mediu impuse de legilația în vigoare de către grupurile Complexului Energetic Oltenia, a fost emis un comunicat de presă pentru a face câteva precizări.

În cadrul acestuia se menționează că Sucursala Energetică Rovinari deține Autorizatie Integrata de Mediu valabilă pe toată perioada de funcţionare, cu condiţia obţinerii vizei anuale. Ultima viză datează din septembrie 2020.

CEO spune că la Termocentrala Rovinari au fost realizate măsurile asumate prin Tratatul de Aderare, respectiv au fost montate instalaţii de desulfurare, de denoxare şi au fost modernizate electrofiltrele la toate blocurile energetice funcţionale.

Președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, precizează că oamenii nu trebuie să își facă griji cu privire la funcționarea grupurilor din cadrul complexului. Toate acestea sunt conforme și se încadrează în parametrii maximali ceruți pentru anul 2021.

Bulan a mai precizat și că toate termocentralele dețin Autorizație de mediu. La Rovinari, instalatiile de reducere a emisiilor de NOx au fost finalizate in acest an. In timpul efectuarii testelor de performanta, instalatiile montate au demonstrat ca pot realiza valori medii zilnice ale emisiilor de NOx sub valoarea maxima admisa incepand cu luna august 2021, conform Deciziei Uniunii Europene.

Articole similare

Back to top button