Județul Gorj: 8 percheziții în afacerile cu cherestea
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în județul Gorj și un mandat de percheziție domiciliară în județul Neamț, la sediile sociale, punctele de lucru și domiciliile reprezentantului unei societăți comerciale, din municipiul Târgu Jiu, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că reprezentantul societății comerciale, care are ca obiect de activitate servicii achiziție, prelucrare și comercializare de produse din cherestea, din anul 2021 și până în prezent, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate din această activitate.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este în curs de estimare.
“Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. “, a transmis IPJ Gorj.