John Ion Banu Muscel, apel către alegători

Candidatul independent John Ion Banu Muscel a făcut un apel către alegători. Candidatul la prezidențiale îi îndeamnă pe română să se informeze, să gândească liber și să voteze responsabil. „Viitorul nu se negociază, se construiește prin alegeri corecte”, a mai punctat John Ion Banu Muscel.
John Ion Banu Muscel spune că este timpul ca românii să voteze un candidat independent la alegerile prezidențiale.
Candidatul la prezidențiale a făcut și un apel către alegători.
„Dragi români, Votul este puterea voastră. Folosiți-l cu înțelepciune. Eu sunt John Ion Banu Muscel, singurul candidat cu adevărat independent, fără partide în spate, fără jocuri de culise, fără compromisuri. Candidez pentru o Românie curată, dreaptă și sinceră — o țară în care vocea cetățeanului să fie mai puternică decât orice interes de partid. Informați-vă. Gândiți liber. Votați responsabil. Viitorul României nu se negociază, se construiește prin alegeri corecte.”, a transmis candidatul independent.
John Ion Banu Muscel este fondatorul Ligii Româno-Americane din Florida și candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai.