Jandarmii gorjeni au salvat un biciclist

Doi jandarmi din Gorj, aflați în afara serviciului, au intervenit în ajutorul unui biciclist căzut pe carosabil în zona Podului Pasarelei din Târgu Jiu. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 07:20, când jandarmii au observat persoana întinsă pe drum și au oprit imediat pentru a oferi ajutor.
Bărbatul, conștient, dar cu urme de lovituri la cap, a declarat că s-a dezechilibrat și a căzut după ce i s-a făcut rău. Jandarmii au apelat numărul unic de urgență 112, au asigurat locul incidentului și au comunicat cu victima până la sosirea echipajului SMURD. Ulterior, biciclistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Voce alin ivan purtator de cuvant jandarmerie gorj 01.53 dupa iesirea…. 03.21 ecipajului medical.
Inspectoratul de Jandarmi a felicitat intervenția promptă a colegilor și a reamintit cetățenilor importanța solicitării rapide a ajutorului în astfel de situații.