Jandarmii gorjeni, amenzi pe bandă rulantă
Zeci de petrecăreți din mai multe județe din țară au fost amendați după ce au încins grătarele în locuri nepermise. Aceștia au fost surprinși de jandarmi pe Valea Oltețului, unde au intrat cu autoturismele personale în fondul forestier național. Agenții au întrerupt imediat distractia tinerilor și i-au amendat cu 3.600 de lei.
Aproape 40 de petrecăreți din Gorj, Vâlcea și Dolj au fost sancționați de către jandarmii din Novaci, pentru că au făcut grătar în afara locurilor amenajate special.
În acest weekend, jandarmii gorjeni au intervenit pentru îndepărtarea unui șarpe semnalat în scara unui bloc de locuințe din municipiul Târgu Jiu.
Amendă a primit și o doljeancă care a incendiat terenul agricol. Pentru că a dat foc paielor după ce a treierat, femeia s-a ales cu o sancțiune în valoare de 3000 de lei.