Iulian Popescu, întâlnire cu cetățenii
Zeci de târgujieni s-au adunat la Amfiteatrul din Parcul Central pentru a purta discuții cu președintele PNL Târgu Jiu. Iulian Popescu a ținut și un discurs în care a afirmat că nu se lasă descurajat de pierderea alegerilor locale și că își dorește să mențină legătura cu târgujienii. Cetățenii au vorbit deschis despre problemele cu care se confruntă și despre ceea ce își doresc pentru viitor.
Iulian Popescu, întâlnire cu zeci de târgujieni. Iulian Popescu le-a mulțumit susținătorilor și le-a garantat că legătura dintre ei va rămâne neschimbată.
Cetățenii au avut ocazia să-și exprime opiniile în legătură cu problemele pe care le întâmpină și ideile pe care le au pentru viitor.
Au fost și momente emoționante. Oamenii i-au cerut lui Iulian Popescu să nu renunțe și să le promită că va continua să lupte pentru binele orașului.
Iulian Popescu își dorește să organizeze și în viitor astfel de întâlniri în aer liber cu cetățenii pentru a face schimb de idei.