Iordache infirmă zvonul că pleacă din PNL
Scena politică stă pe un butoi de pulbere. Mutările de la social democrați la liberali și invers au aruncat în aer toate calculele și strategiile puse la cale pentru anul electoral 2024. Și cum era de așteptat, intoxicările aruncate în presă nu au întârziat să apară. Marcel Romanescu vine și aruncă bomba după ce a anunțat că pleacă la PSD pentru alegerile din 2024. Anunță public că președintele PNL Gorj, Ion Iordache, nu mai este tolerat de conducerea centrală. Mai mult, Romanescu susține că a fost sunat de șefii liberali de la Capitală și rugat să preia organizația de la Gorj.
Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, este amuzat de aceste declarații. Susține că sunt doar intoxicări aruncate pe piață de Romanescu și echipa lui și dă asigurări că PNL Gorj este printre cele mai apreciate organizații liberale din țară.
Marcel Romanescu și-a dorit dintotdeauna să ajungă șef peste liberalii gorjeni, dar nu a fost susținut niciodată să preia frâiele organizației județene. Nici de colegii săi de la Gorj, nici de concucerea centrală a Partidului Național Liberal.