Ioan Sîrbu, desemnat președinte interimar al PNL Gorj

Organizația județeană PNL Gorj are o nouă conducere interimară. General-maior medic (r) prof. univ. dr. Ioan Sîrbu a fost desemnat de conducerea centrală a partidului să preia temporar conducerea filialei, în cadrul unui proces mai amplu de reorganizare la nivel național.
Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal a decis, prin hotărârea nr. 11 din 23 iunie 2026, mandatarea lui Ioan Sîrbu pentru asigurarea conducerii interimare a organizației județene PNL Gorj. Măsura face parte dintr-un proces de reorganizare internă care vizează 12 filiale județene ale partidului.
Ioan Sîrbu, originar din comuna Plopșoru, județul Gorj, are o carieră îndelungată în domeniul medical și militar. De-a lungul timpului, a ocupat funcții importante în cadrul sistemului medico-militar, inclusiv la conducerea Institutului Medico-Militar și a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. În prezent, este profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, unde activează în domeniul implantologiei orale.
Noul lider interimar al PNL Gorj are la dispoziție 30 de zile pentru a constitui un nou Birou Politic Județean. Acesta urmează să poarte discuții cu organizațiile locale și membrii partidului din județ pentru stabilirea noii echipe de conducere.
„Am acceptat această responsabilitate din respect pentru organizația PNL Gorj și pentru oamenii care au construit-o în timp. Cunosc foarte bine această echipă, am fost alături de colegii liberali în numeroase acțiuni publice și campanii electorale și cunosc problemele cu care se confruntă județul nostru. Cred că experiența profesională acumulată de-a lungul vieții mă poate ajuta să contribui la consolidarea organizației și la identificarea unor soluții pentru dezvoltarea Gorjului. Nu este un proiect personal, ci unul de echipă, dedicat comunității gorjene”, a declarat Ioan Sîrbu.
În perioada următoare, conducerea interimară va avea consultări cu reprezentanții organizațiilor locale și cu membrii partidului din întreg județul, în vederea stabilirii noii structuri de conducere.
„Îmi doresc un Birou Politic Județean care să îmbine experiența și maturitatea politică a celor care au dus greul organizației în ultimii ani cu energia, competența și entuziasmul unei noi generații de lideri. PNL Gorj trebuie să fie o organizație deschisă, capabilă să atragă profesioniști, antreprenori, cadre didactice, medici, tineri și oameni care doresc să se implice în viața publică. Vreau să deschidem larg porțile partidului pentru toți cei care împărtășesc valorile liberale și care doresc să contribuie la viitorul județului Gorj”, a afirmat președintele interimar al PNL Gorj.
Partidul Național Liberal Gorj își reafirmă angajamentul de a construi o organizație puternică, unită și conectată la nevoile reale ale comunităților locale, capabilă să ofere proiecte și soluții pentru dezvoltarea județului.




