Instituțiile au ajuns la fundul sacului
Instituțiile au ajuns la fundul sacului. Salariile bugetarilor sunt plătite din fondul de rezervă. Chiar și în cazul primăriilor din Gorj cheltuielile au ajuns să depășească bugetul. Mulți primari gorjeni critică investițiile nefondate precum festivaluri de sute de mii de lei și spun că de fapt aceasta este problema multor colegi.
La jumătatea anului mai multe instituţii de stat au rămas fără bani. Guvernul a fost nevoit să apeleze la fondul de rezervă. Anumiți primari sunt de părere că există cheltuieli prea mari din partea colegilor care nu își au rostul și acest lucru duce la dezechilibre.
Alesul local spune că a devenit o practică a primarilor de a apela la Guvern și îi îndeamnă pe colegi să renunțe „la întins mâna” și să facă economii.
Primarul comunei Fărcășești, Drăgoescu Constantin, spune că a reușit să facă economii pentru a putea asigura o bună funcționare a primăriei și este datoria fiecărui primar să își planifice cheltuielile.
Chiar și în municipiul Motru primarul a reușit să facă economiile necesare pentru a asigura lefurile angajaților. Cosmin Morega spune că a evitat angajările pentru a nu se ajunge la un blocaj.
Primarii din județul Gorj își îndreaptă atenția către rectificarea bugetară, având în vedere că a trecut deja de jumătatea anului.