Instanța refuză cererea de strămutare

Cererea prefectului județului Gorj de strămutare a dosarului în care se judecă cu președintele Consiliului Județean Gorj a fost respinsă de instanță. Iulian Popescu a declarat că deși a depus documente care atestă relația de rudenie dintre angajați ai Prefecturii și ai Tribunalului Gorj, Curtea de Apel Craiova nu a fost de acord cu strămutarea dosarelor, iar acțiunile se vor judeca tot la Târgu Jiu.
Cosmin Popescu a contestat atât ordinul de control emis de Instituția Prefectului, cât și amenda de 5000 de lei care i-a fost aplicată după ce s-a opus verificărilor Corpului de Control. Deși prefectul Iulian Popescu spune că a solicitat să fie strămutate cele două procese, ținând cont de faptul că mulți judecători din Târgu-Jiu au soțiile angajate în Consiliul Județean, magistrații Curții de Apel Craiova au respins cererea.
Cele două instituții au ajuns în instanță după ce președintele Consiliului Județean Gorj a refuzat verificările Corpului de Control al Prefecturii Gorj. Iulian Popescu a anunțat că nu se dă bătut, iar insituția condusă de Cosmin Popescu va fi verificată.