Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Inspectorii ANAF au descins în benzinării

Inspectorii ANAF au aplicat sancțiuni și au confiscat bunuri în urma unor controale desfășurate în ultimele două săptămâni la companii din domeniul carburanților. În total au fost verificate 46 de firme, iar în urma neregulilor constatate au fost date 13 amenzi. Totodată, autoritățile au dispus confiscarea de bani și bunuri în valoare de 122.000 de lei.

Acțiunile de control, demarate pe 20 martie, fac parte dintr‑o verificare la nivel național, coordonată de Fisc în contextul crizei din piața carburanților și al creșterii accelerate a prețurilor.

 În timpul controalelor, inspectorii au depistat și probleme serioase privind declararea veniturilor. Unele firme nu și‑au raportat corect încasările, ceea ce a dus la calcularea de obligații fiscale suplimentare de peste 17.000 de lei. Autoritățile analizează inclusiv dacă unele costuri de achiziție sau de producție au fost umflate artificial, pentru a obține avantaje fiscale nejustificate.

Reprezentanții ANAF susțin că, dacă descoperă practici care afectează concurența loială sau interesele consumatorilor, vor sesiza instituțiile abilitate.

 Verificările continuă pe întreaga durată a stării de criză, iar obiectivul oficial rămâne același: respectarea obligațiilor fiscale și menținerea unui mediu concurențial corect, într‑un sector în care prețurile și volatilitatea au pus presiune atât pe companii, cât și pe consumatori.

Articole similare

Back to top button