Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Industria mobilei, în impas: exportă în 120 de țări, dar fabricile se luptă să supraviețuiască

Una dintre cele mai puternice industrii ale României trece printr-o perioadă critică. Deși exportă peste 80% din producție în mai bine de 120 de țări, industria mobilei se confruntă cu scăderea vânzărilor, creșterea costurilor și presiunea importurilor ieftine. Producătorii avertizează că tot mai multe fabrici riscă să își închidă porțile, iar mii de locuri de muncă sunt deja afectate.

 

Cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,8 miliarde de euro și o contribuție de aproximativ 3% la PIB, industria mobilei este unul dintre motoarele economiei românești. Impactul fiscal se apropie de două miliarde de euro anual, iar exporturile către vestul Europei și Statele Unite aduc sume importante în țară.

„Cu mândrie vedem pe cele mai mari galerii din Statele Unite mobilier produs în Munţii Apuseni. Dacă nouă ne merge bine şi statului îi merge bine”, spune Sorin Sălăgean, producător din Câmpeni.

Costuri tot mai mari, vânzări tot mai mici

Problemele au început să se adâncească în ultimii ani. Între 2021 și 2024, vânzările au scăzut cu 16%, în timp ce energia, materia primă și forța de muncă s-au scumpit considerabil.

„Suntem într-un impas. Facem faţă din ce în ce mai greu la acoperirea costurilor cu materia primă. O altă problemă este generată de costurile cu energia. Suntem o industrie energofagă”, explică Liviu Tudor, producător din Dej.

Marjele de profit au ajuns la niveluri minime, iar multe firme supraviețuiesc de la o lună la alta. „Profitul este foarte mic, reuşim să ne susţinem de la lună la lună. Nu reuşim să adunăm bani pentru stocuri. S-au scumpit materialele, vopselele, feroneria”, spune Valentin Oprea, producător din Câmpeni.

Criză de consum și importuri ieftine

Pe lângă costurile ridicate, producătorii reclamă și scăderea puterii de cumpărare. Măsurile de austeritate și inflația au redus interesul pentru renovări sau achiziții de mobilier.

„Volumele au scăzut cu ordinul zecilor de procente. Oamenii s-au îndreptat spre bunuri de strictă necesitate”, mai spune Liviu Tudor. În unele piețe, contracția ajunge la 20-40%.

În același timp, importurile de mobilă ieftină pun presiune suplimentară pe producătorii autohtoni. „Este o criză de consum și toți producătorii se bat pe ce a mai rămas din piață”, avertizează Dumitru Blaga, președintele Asociația Producătorilor de Mobilă din România.

Zeci de mii de locuri de muncă în joc

Dincolo de cifre, industria mobilei înseamnă zeci de mii de angajați. În municipiul Dej, într-una dintre fabricile liderului de piață, aproximativ 180 de oameni lucrează într-o hală de două hectare, producând zilnic în jur de 100 de corpuri de mobilier.

Pentru mulți, meseria este o viață întreagă. „Lucrez de 40 de ani în firmă. Dacă nu mi-ar fi plăcut, nu rămâneam atât”, spune Mariana Dan, manager de producție.

Producătorii cer măsuri de sprijin pentru a salva un sector care, deși duce numele României în peste 120 de țări, riscă să se confrunte cu un val de falimente dacă situația economică nu se stabilizează.

Articole similare

Back to top button