Încet, încet, orașul Târgu Cărbunești își schimbă fața
Două investiții importante pentru locuitorii orașului Cărbunești au fost finalizate și se pare că dau o altă față intrării în oraș dinspre Târgu Jiu.
Primarul Dănuț Birău a declarat că aceste investiții au “forțat” cumva și primăria să amenajeze intrarea în oraș astfel că totul arată altfel în zonă.
Dănuț Birău spune că aceste 2 investiții au creat 40 de locuri de muncă.
O altă investiție va fi realizată în următorii ani, este vorba de SOCERAM, companie care va investi la Cărbunești într-o fabrică.
Primarul de la Cărbunești nu a dorit să avanseze o dată de finalizare deoarece îi este frică de pandemie, aceeași pandemie care a încetinit ritmul de lucru al acestora.
Cosmin Popescu, Președintele Consiliului Județean Gorj, este cel care s-a zbătut și a negociat pentru ca această fabrică sa ajungă la Târgu Cărbunești, aplaudă investiția, le mulțumește investitorilor și îi asigură pe toți cei care vor să investească în Gorj că instituția pe care o reprezintă și el vor asigura tot sprijinul de care investitorii au nevoie.
“Cu toate dificultățile economice create de pandemia de Covid-19, companiile private aleg, în continuare, să dezvolte afaceri importante în județul Gorj. Cea mai mare și modernă fabrică de producere de BCA din țara noastră, cu o capacitate de producție de 550.000 mc/an și tehnologie SMART, urmează să fie construită în județul Gorj.
Le mulțumesc, în numele gorjenilor, atât celor de la Soceram, cât și altor investitori care au creditat cu încredere județul Gorj și îi asigur de tot sprijinul meu.” Cosmin Popescu, Președintele Consiliului Județean Gorj.