Începe turneul de tenis cu piciorul „Fair Play Arena” de la Târgu Jiu. Douăsprezece echipe se întrec pentru trofeu

Târgu Jiu găzduiește, începând de astăzi, cea de-a șasea ediție a turneului de tenis cu piciorul „Fair Play Arena”. Competiția reunește 12 echipe din Gorj și Mehedinți și promite o zi plină de spectacol și fair-play pentru iubitorii acestui sport.
Turneul este organizat de Atomic Lions Târgu Jiu și se desfășoară pe terenurile Fair Play Arena. La start s-au înscris echipe din Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Târgu-Cărbunești, Bumbești-Jiu, Țicleni, Bîlteni, dar și din județul Mehedinți.
Meciurile se vor disputa pe parcursul întregii zile, în sistemul stabilit de organizatori în funcție de numărul echipelor participante. La finalul competiției vor fi premiate cele mai bune formații, iar participanții vor lua parte la tradiționala masă câmpenească organizată după festivitatea de premiere.
Ajuns la cea de-a șasea ediție, turneul „Fair Play Arena” și-a câștigat locul în calendarul competițiilor dedicate fotbal-tenisului din județul Gorj, promovând spiritul competițional, prietenia și un stil de viață activ în rândul sportivilor amatori.



