Încă un campionat la Târgu Jiu
După ce weekendul trecut Târgu Jiul a fost gazda unui campionat de baschet, Clubul Sportiv Municipal a reușit să primească acordul pentru organizarea în acest weekend a unui nou turneu. Este voba despre un campionat din cadrul Diviziei A Seria B – campionat de handbal.
Astfel, în perioada 5-7 martie, în Sala Sporturilor au loc partidele turneului 3 din această serie, unde liderul CSM Târgu Jiu va juca cu echipele CSU Reșița, Gloria Bistrița și CNE Sfântul Gheorghe.
Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu Jiu, se bucură de faptul că membrii Federației Române de Handbal au încredere în clubul pe care-l conduce și îi acordă ocazia de a organiza astfel de turnee. Bălăeț susține că în acest turneu, obiectivul principal atât al conducerii clubului, cât și al jucătorilor este acela de a promova.
Bălăeț speră ca echipa condusă de Liviu Andrieș și Andrei Enache va continua pe aceeași linie, iar la finalul campionatelor se va bucura de o promovare istorică.
Primul meci care va deschide turneul 3 se va desfășura la Sala Sporturile începând cu ora 11 între Gloria Bistrița și CSU Timișoara, iar meciul care va închide campionatul va fi cel dintre CSM Târgu Jiu și CNE Sf. Gheorghe duminică ora 16.20.