Împreună pentru Robert în centrul pietonal al municipiului
Ziua de ieri a fost marcată de momente artistice ce s-au desfășurat pe centrul pietonal al Municipiului Târgu-Jiu.
Pe scenă, începând cu ora 20:30, au urcat mari nume ale folclorului românescu printre care: Matilda Pascal Cojocărița, Niculina Stoican, Dumitru Vasilescu, Vasilică Dinu, Fane Cigu și „Tarafu lu’ Blondea”.
De asemenea, a fost organizată și o expoziție de pictură în cadrul căreia, cei interesați, au putut cumpăra tablouri, banii fiind donați pentru un caz umanitar.
Cu ocazia acestor evenimente, au fost stranse fonduri pentru salvarea vieții lui Robert, un copil minunat în vârstă de un an, care se luptă cu o boală necruțătoare.
Robert are nevoie de tratament într-o clinică din Turcia, iar costurile acestuia depășesc suma de 102.000 de euro.
Cei care au dorit să-i fie aproape, au putut dona în urnele special amenajate la fața locului sau au putut achiziționa o lucrare de artă.