Hoț găsit cu câinele de urmă
Un tânăr de 21 de ani din Sohodol a fost căutat cu câinele de urmă după ce a furat dintr-un magazin. Incidentul a fost raporat telefonic de administratorul societății comerciale care a descoperit lipsa unei sume de bani și a unor bunuri.
Din primele verificări efectuate de polițiștii gorjeni s-a stabilit că persoane necunoscute au reușit să intre în magazin prin forțarea ușii de acces. În continuarea cercetărilor, tânărul de 21 de ani a fost identificat cu ajutorul Bellei, câinele de urmă specializat în detectarea mirosului uman.
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj. Prejudiciul cauzat societății a fost de 700 de lei. Tânărul a sustras 400 de lei și un cartuș de țigarete.