Grupul 5 de la Turceni, repornit mâine

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan anunță că Grupul 5 al Termocentralei Turceni, oprit în urma unei defecțiuni tehnice, ar urma să fie repus în funcțiune de luni, ceea ce va aduce din nou energie suplimentară în Sistemul Energetic Național.
„De mâine, Termocentrala Turceni revine cu mai multă energie în Sistemul Energetic Național. Grupul 5, oprit zilele trecute în urma unei defecțiuni tehnice, va putea fi repus în funcțiune.
Am discutat astăzi cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, iar dacă lucrările decurg conform planului, de mâine lucrurile vor funcționa normal, așa cum se întâmplă și la Rovinari.
Vreau să le mulțumesc oamenilor de la Turceni și din întregul Complex Energetic Oltenia, care fac tot ce ține de ei pentru ca Sistemul Energetic Național să rămână în echilibru, acum, când situația energetică a țării rămâne complicată și când România are nevoie de producție sigură, disponibilă și de decizii luate la timp.
Ne-am bazat pe energia produsă pe cărbune în timpul iernii și ne bazăm pe ea și acum.”,a transmis fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan.



