Grădinița din Cocoreni inaugurată
Vești bune pentru prichideii din Bâlteni! Aceștia vor avea două grădinițe noi în Comună, cea din centrul localității va fi deschisă în perioada următoare, iar grădinița din satul Cocoreni a fost deschisă luni, 11 noiembrie.
Marea deschidere a grădiniței din Cocoreni a avut loc luni, 11 noiembrie. Această grădiniță a fost ridicată cu ajutorul Biserici Penticostale, în urma unui contract de cesionare pe care reprezentanții Bisericii Penticostale Betel îl au de ani de zile cu primăria Bâlteni, astfel aceștia au deschis o gradiniță chiar în curtea Bisericii din Cocoreni.
Marius Popescu, primarul din localitatea Bâlteni spune că încă o grădiniță va fi inaugurată în perioada următoare pentru că lucrările sunt aproape finalizate și o să facă recepția curând. Este vorba despre grădinița din Bâlteni, care este în process de modernizare și are o investiție de 700.000 de lei, bani de la bugetul local.
Grădinița din Cocoreni, care și-a deschis porțile luni este finanțată de Biserica Penticostală Betel în urma contractului de cesionare cu primăria, iar cea din Bâlteni care va fi deschisă în perioada următoare este investiția Primăriei Bâlteni.