Gorjul, sub COD GALBEN de ploi, grindină, descărcări electrice și rafale de vânt

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabil sâmbătă și duminică în sudul și vestul României. Sunt așteptate averse torențiale, grindină, descărcări electrice și rafale de vânt de până la 70 km/h.
Codul galben este valabil din 16 mai, ora 14, până pe 17 mai, ora 12, și vizează sudul Crișanei, Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei.
În zonele aflate sub avertizare, ANM anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Ploile vor avea caracter torențial, cu acumulări de 25–50 de litri pe metru pătrat în intervale scurte de timp, de circa trei ore, sau prin acumulare. Vântul va avea intensificări cu rafale de 50–70 km/h. Izolat sunt posibile vijelii. Pe arii restrânse va cădea grindină, iar descărcările electrice vor fi frecvente în perioada de instabilitate.
Dincolo de codul galben, ANM a emis și o informare meteorologică pentru un interval mai larg: 16 mai, ora 12 – 17 mai, ora 15.
În a doua parte a zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea va fi instabilă în sudul, vestul, nord-vestul, centrul țării și la munte. Cantitățile de apă așteptate în aceste zone se vor încadra în general între 20 și 50 de litri pe metru pătrat.
Sâmbătă, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale de 40–60 km/h. Izolat sunt posibile vijelii.



